Au cam apus vremurile în care îți găseai un loc de muncă și rămâneai acolo până la pensie. Azi, tinerii vor să experimenteze, să evolueze și să-și croiască propriul drum către succes. Sigur că și oportunitățile sunt mult mai mari, dar și barierele sunt pe măsură. În primă fază, tot mai mulți angajatori ar fi tentați să strige în gura mare că oamenii lor pleacă pentru că sunt incompetenți, că tinerii nu mai au poftă de muncă. E o realitate cu care ne confruntăm și care provoacă falsa impresie de „incompetență”. Tot mai mulți oameni cu vârstă cuprinsă între 25 și 30 de ani se ridică de pe scaunul corporației și își îndreaptă atenția către freelancing. Tot mai mulți tineri schimbă cel puțin două job-uri pe an și tot mai mulți angajatori au impresia că forța de muncă a devenit din ce în ce mai slabă. Dacă și tu te confrunți cu mari fluctuații de personal, atunci îți propun să citești acest articol până la final. Te asigur că nu îți voi răpi mai mult de 8 minute din timpul tău prețios.
Relațiile cu superiorii
E ușor să fii manager, dar dacă vrei să devii și un lider bun, atunci trebuie să iei realitatea și să o inviți la o cafea, să o faci prietena ta. Ia-o de gulerul cămășii, prinde-o cu putere și asigură-te că nu îi dai drumul prea curând! Am întâlnit mulți oameni care au descoperit succesul peste noapte și, tot peste noapte, s-au transformat în cea mai rea versiune a lor. Am avut mulți șefi direcți care m-au făcut să plâng, nu o dată, ci de zeci de ori. De cele mai multe ori, angajații plecă pentru că stilul de conducere nu se bazează pe respect, ci pe o relație rege-supus. Crede-mă că nu exagerez când îți spun că am văzut tratamente preferențiale pentru unii angajați, am văzut șefi care făceau abuz de putere, am văzut oameni care, pur și simplu, au uitat de unde au plecat. Nu trebuie să fii prieten cu angajații tăi, ci doar să le oferi respect în adevăratul sens al cuvântului.
Suprasolicitarea
Pe vremea în care lucram eu în presa locală și făceam jurnalism pe bune, aveam un program de lucru fascinant: 10-12 ore/zi, 6 zile din 7. Sincer, chiar sunt surprinsă că ficatul meu a rămas sănătos. Sigur că am făcut acest sacrificiu pentru că eram îndrăgostită de meseria mea, voiam să învăț și, până la urmă, așa m-am dezvoltat cu adevărat. Pe de altă parte, perioadele încărcate la locul de muncă, lucrul în weekend, orele peste program, task-urile interminabile nu fac decât să obosească și mai mult angajatul. Ușor – ușor apare burnout-ul, iar mai târziu relația dintre muncă și viață personală începe să scârțâie…până ruginește la propriu.
Am lucrat cândva la o clinică stomatologică, făceam recepție și facturare. În mod normal, trebuia să am un program de 8 ore pe zi, în ture. Știi cum era realitatea? Într-o zi în care urma să intru la muncă la ora 12:00, mă suna doctorul (patronul clinicii) să mă oblige să ajung de dimineață pentru că avem un testimonial de filmat. Crezi că îmi plătea orele suplimentare? Te asigur că nu. Nu m-aș fi supărat dacă ar fi fost o excepție, dar șeful meu făcea asta de cel puțin 2-3 ori pe săptămână. Acum, probabil te gândești că mai aveam și ore în care poate nu existau programări. Ai perfectă dreptate, aveam. Știi ce era obligată fata de la recepție să facă? Să spele geamuri, wc-uri și, în general, să curețe o clinică pe 3 etaje. Motivul? „Păi de ce să stai?”. Te asigur că se întâmpla asta și repetitiv dacă nu aveam pacienți pentru că șeful se uita mereu pe camerele de supraveghere și nu suporta gândul că angajații au momente în care, pur și simplu, stau. Încă mai am coșmaruri.
Lipsa de recunoaștere
Sunt oameni care se mulțumesc să ajung în post și să se comporte precum niște roboți care își dau restart în fiecare dimineață, atunci când sună alarma, dar sunt și oameni care se implică personal în proiecte, care își pun tot sufletul în task-urile zilnice, oameni care doresc ca munca lor să fie recunoscută. Îmi amintesc că am lucrat 6 luni într-o corporație. O să-i spunem corporație doar pentru că așa sună mai bine. În realitate, lucram pentru o firmă care vinde bijuterii, o firmă cunoscută de orice piteștean nostalgic. Acolo fiecare zi era o nebuloasă. Cum credeai că ai finalizat un proiect și e gata de urcat în site, BOOM te loveau greșelile trecutului direct peste ochi. Și poate că nu asta ar fi fost cea mai mare problemă. Ni s-a cerut să lucrăm puțin la ceea ce ei numeau „tone of voice” și am venit fiecare cu propuneri. Pentru că șefa mea directă a citit propunerile înainte de a le prezenta superiorilor cu putere de decizie, a venit peste noapte cu o idee năstrușnică: „hai să le prezentăm anonim”. Nu sunt eu cea mai pricepută din industrie, însă acel proiect mi s-a potrivit mănușă, fix așa cum se potrivește laptele în cafeluța de dimineață. Am fost aplaudată la scenă deschisă, anonim vorbind. Știi cine a cules laurii? Șefa mea, cea care dacă o întrebam ceva mă punea să caut pe Google. Restul e istorie.
Salariul
Salariul este unul dintre principalele motive pentru care angajații, mai ales cei tineri, părăsesc un loc de muncă. Fiecare individ are propriile nevoi și nu mă refer aici la vacanțe exclusiviste sau haine de brand. Nu, mă refer la plata utilităților, la chirie, la nevoile de bază în ceea ce privește hrana și creșterea copiilor. Știi, în general, suma aia de bani cu care tu mergi într-un weekend la Loft sau EPIC. Eu am lucrat un an de zile pentru stația locală a unui mare post de televiziune pe gratis. Ajunsăsem să îmi iau un alt job în paralel pentru a-mi cumpăra haine și produse de make-up. Nu poți arăta oricum pe sticlă. Era frustrant atunci, însă acum realizez că a fost un sacrificiu care a meritat. Ce nu înțeleg eu e cum, auzind această poveste, foarte mulți posibili angajatori consideră acum, la aproape 27 de ani + un credit pe viață, că pot să mă mai angrenez într-un astfel de proiect.
Sincer, nu știu cum a zburat timpul și am reușit să scriu mai bine de 1000 de cuvinte. Vezi? Probabil că încă mă bântuie trecutul. Pentru că ți-am propus că nu îți voi răpi mai mult de 8 minute, am realizat o listă succintă cu alte motive pentru care tinerii aleg să plece din companii:
• Oportunități mai bune;
• Dezvoltare profesională insuficientă;
• Stres excesiv;
• Management nepotrivit;
• Neconcordanța cu valorile și obiectivele personale;
• Nepotrivirea culturii organizaționale.
DISCLAIMER! În acest articol am făcut referire doar la acea categorie de angajați dornici de muncă, de creștere și dezvoltarea continuă.