Fotografii de la nuntă – cum alegi un fotograf profesionist  

Nunta este cel mai frumos moment din viața de cuplu și nu e de mirare că cei mai mulți dintre noi aleg să planifice totul cu un an înainte, iar femeile știu cel mai bine la ce mă refer. De la rochia de mireasă, până la decorațiuni, fotografi, band sau candy bar, toate sunt elemente esențiale în crearea unui eveniment reușit. Sigur, acestea sunt doar câteva detalii de care să ții cont. În realitate există o întreagă listă despre care promit să scriu un articol cât de curând – un fel de ghid care să te îndrume spre organizarea celui mai important moment din viața ta.



Până atunci, îmi doresc să-ți povestesc despre una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat atunci când mi-am organizat nunta: fotografii. Nu e tocmai ușor să găsești o echipă potrivită. Știi de ce? Pentru că atât fotograful, cât și videograful sunt magicienii amintirilor tale. Imaginează-ți cum ar fi ca peste 30 de ani să privești fotografiile și să te încerce aceleași emoții ca în ziua nunți! Trebuie să înțelegi că alegerea unui fotograf nunta profesionist nu ține doar de modul în care te vei afișa în social media, ci despre tot ceea ce vei simți în momentul în care vei revedea amintirile din ziua nunții. Iată câteva aspecte de care să ții cont atunci când alegi fotograful cu care urmează să colaborezi:


Asigură-te că are cât mai multe fotografii încărcate în social media

Există o vorbă potrivit căreia cizmarul are găuri în pantofi și croitorul umblă cu hainele rupte. Crede-mă că realitatea din societatea modernă nu mai e de foarte mult timp așa. În cazul de față, e important să știi că un fotograf profesionist este prezent în mediul online și încarcă frecvent materiale. Împărtășește cu lumea munca sa, îi lasă pe ceilalți să îl descopere.


Fotografiile exprimă o evoluție majoră de la an la an

Dacă ar fi să continuăm în aceeași notă nostalgică, amintindu-ne de vechile zicale românești, ți-aș spune doar atât: omul cât trăiește învață. Cu alte cuvinte, ar trebui să-ți oferi un timp, să te deconectezi de la orice altceva și să-ți focusezi atenția asupra fotografiilor postate pe internet de către omul cu care urmează să colaborezi. Uită-te la pozele vechi, apoi la cele mai recente. Observi o evoluție? Dacă răspunsul tău este DA, atunci ai găsit fotograful perfect.


Fotograful știe care sunt etapele unui eveniment

Un fotograf profesionist va ști întotdeauna care sunt etapele unui eveniment, indiferent de tematica acestuia. Va fi pregătit să surprindă cele mai intense momente, iar tu îți vei da seama de acest aspect doar privind fotografiile din portofoliul lui.


Cum am ales eu echipa foto-video pentru nuntă

Spuneam că nu e tocmai ușor să alegi fotograful potrivit pentru marele eveniment, iar cele trei aspecte pe care le-am amintit mai sus sunt doar câteva elemente de care va trebui să ții cont atunci când faci o astfel de alegere. Ceea ce trebuie să știi este că fiecare detaliu, fiecare piesă de puzzle care urmează să contureze cea mai frumoasă zi din viața ta trebuie aleasă cu sufletul. Încearcă să te imaginezi purtând rochia de mireasă ore întregi, gândește-te cum ar arăta aranjamentele pe mesele invitaților și încearcă, doar pentru o secundă, să privești lumea prin obiectivul aparatului de fotografiat. Eu am lăsat emoțiile să mă ghideze de fiecare dată când am făcut o alegere, iar echipa foto-video a fost, de departe, una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Sigur, eu am avut noroc, cunoscându-i de multă vreme pe cei cu care urma să colaborăm. Sunt prietenii noștri, unii dintre puținii oameni care se dedică cu totul pasiunii lor, unii dintre puținii oameni care mai pun suflet în tot ceea ce fac.

Și pentru că îmi doresc ca acest articol să te inspire, vreau să închei amintindu-ți cât de importante sunt emoțiile care ne încearcă atunci când privim vechile fotografii ale părinților noștri. Hai să facem un exercițiu de imaginație! Cum ai vrea să reacționeze copiii tăi în momentul în care vor vedea pentru prima data pozele de la nunta voastră?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *